Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 aprilie 2020
Dezbatere proiect de lege · respins
Șerban Nicolae
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc.
Bun găsit tuturor și sper că toți sunteți bine, sănătoși! Stimați colegi,
Sunt dator să fac câteva precizări și din perspectiva Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, care, împreună cu cei din Comisia economică, a avut de întocmit raportul acestei propuneri legislative. Ea vizează, în principal, transpunerea unei directive europene, Directiva nr. 104 din 2014, în legislația românească. Legea nr. 21/1996, Legea concurenței, are două secțiuni: una care privește activitatea de concurență – procedurile, măsurile care se iau și modul în care acționează Consiliul Concurenței – și o componentă care vizează organizarea și funcționarea respectivului organism – Consiliul Concurenței. Din aceste motive, după ce propunerea legislativă a parcurs traseul legislativ, Senat – în 2017, Camera Deputaților – în 2018, s-a reîntors la Senat, care în materie de autorități publice are rol de Cameră decizională.
De aceea, noi suntem în situația de a ne pronunța strict pe punctele 6–11 din propunerea legislativă care vizează transpunerea acestei directive.
În aceste condiții, am ținut cont și de faptul că în 2019 a fost adoptată o directivă (nr. 1/2019), tot la nivelul Uniunii Europene, care insistă pe asigurarea condițiilor de independență și imparțialitate în exercitarea atribuțiilor de către membrii Consiliului Concurenței și de către autoritatea respectivă în ansamblu, nu doar cei din consiliu.
În aceste condiții, am făcut o serie întreagă de modificări exact în sensul și în spiritul propunerii de a asigura, de a întări independența și imparțialitatea acțiunii Consiliului Concurenței în piață.*
În 2012, printr-un experiment absolut bizar, Guvernul Ungureanu – demis la acea dată – a introdus o procedură nouă