Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2025
procedural · adoptat
Doina-Elena Federovici
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc din nou, domnule președinte de ședință. Distinși domni și doamne senator*,
În acest an se împlinesc 70 de ani de la trecerea în neființă a unuia dintre cei mai mari muzicieni ai lumii – George Enescu.
Considerat un simbol al culturii românești, Enescu a fost mult mai mult decât un compozitor de renume. Într-o carieră ce a traversat mai multe domenii muzicale, el a fost, de asemenea, un violonist talentat, pianist, dirijor și pedagog, lăsând o amprentă adâncă asupra muzicii clasice mondiale.
Născut în județul Botoșani, la Liveni, pe tărâmul sfinților și al geniilor, Enescu a reușit să se impună ca o personalitate de talie internațională, reprezentând România pe cele mai mari scene ale lumii. A studiat la Paris, la Conservatorul din Paris, și a avut o carieră de succes, atât ca solist, cât și ca dirijor, fiind adesea lăudat pentru rafinamentul și tehnica sa desăvârșită.
Compozițiile sale sunt un amestec unic de tradiție românească și influențe internaționale, reușind să îmbine melodiile populare din folclorul românesc cu formele muzicii clasice europene. Creațiile sale, printre care se numără faimoasa „Rapsodie română” sau cele patru „Suite pentru orchestră”, sunt astăzi piesele de referință ale repertoriului muzical clasic românesc.
George Enescu nu a fost doar un muzician, ci și un adevărat ambasador al culturii românești. Prin muzica sa, a adus România în prim-planul cultural mondial, devenind un simbol al identității naționale.*