Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 aprilie 2023
procedural · adoptat tacit
Monica-Cristina Anisie
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamna președintă.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare introducerea unei atribuții specifice a Ministerului Educației, respectiv de a elabora și a aproba planurile-cadru de învățământ pentru învățământul profesional și tehnic, care pot fi completate, potrivit propunerii legislative, cu dobândirea de competențe antreprenoriale și financiare de bază de către cei care frecventează această formă de învățământ.
Guvernul, prin punctul său de vedere, nu susține propunerea legislativă.
Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a transmis un aviz negativ.
În ședința din 28 martie 2023, membrii comisiei* au luat în dezbatere propunerea legislativă și au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte un raport de respingere, pe considerentul că, în ceea ce privește completarea art. 65 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cu un nou alineat, alin. (11), propusă la punctul 1 din inițiativa legislativă, aceasta este redundantă, având în vedere că art. 65 alin. (4) din legea menționată prevede aceleași atribuții* ale Ministerului Educației în ceea ce privește planurile-cadru de învățământ.