Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 martie 2023
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ion Rotaru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte*.
Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, Comisia juridică și Comisia pentru apărare, în conformitate cu prevederile Regulamentului Senatului, au fost sesizate în vederea dezbaterii și elaborării unui raport referitor la Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Fac precizarea că au existat avize favorabile de la Consiliul Legislativ, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Economic și Social.
De asemenea, comisiile de aviz, respectiv Comisia pentru drepturile omului și Comisia pentru politică externă, au elaborat avize favorabile, cu amendamente admise.
În urma unor ședințe separate și a unei ședințe comune, care s-a desfășurat ieri, cele trei comisii au adoptat, cu majoritatea de voturi ale membrilor prezenți, un raport comun de admitere*, cu amendamente admise și amendamente
respinse, care se regăsesc în anexele nr. 1 și 2, ce fac parte integrantă din prezentul raport.
Fac precizarea că, prin conținutul său normativ, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art. 73 din Constituția României, prima Cameră sesizată fiind Senatul, pentru prevederile care conțin reglementări în domeniul prevăzut de art. 73, iar Camera Deputaților pentru prevederile care conțin reglementări în domeniile prevăzute de art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituție.