Ecaterina-Mariana Szőke

Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Bună dimineața, stimați colegi!

Astăzi nu vorbesc despre cifre, grafice sau constrângeri bugetare. Astăzi vorbesc despre oameni. Despre români care au suferit de două ori. O dată atunci când au fost refugiați, deportați sau strămutați din propriile lor case, din nordul Transilvaniei, din Dobrogea și din alte regiuni ale țării, doar pentru că erau români. Și a doua oară acum, când statul român îi umilește12 prin amânări succesive*, an după an, ale unor drepturi prevăzute clar de lege.

Indemnizațiile acordate urmașilor acestor oameni nu sunt un favor și nu sunt un moft. Sunt o reparație morală și materială minimă pentru traume istorice reale.