Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2025
Declarații politice · Trimis la votul final
Varol Amet
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Distinși colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Ziua etniei tătare”.
Pe data de 13 decembrie a fiecărui an, comunitatea de tătari din România își serbează ziua etniei, acesta fiind un moment remarcabil și plin de semnificație istorică.
Cu prilejul sărbătorii etniei tătare din România, la Constanța a avut loc un eveniment cultural și academic de amploare, dedicat istoriei și identității tătarilor dobrogeni, intitulat „Repere identitare dobrogene – Simpozion: Din istoria tătarilor”, unde evenimentul a reunit reputați specialiști în istorie și studii sud-est europene.
Lideri ai tătarilor crimeeni au fost prezenți la Sărbătoarea etniei tătare din România: Refat Ciubarov, președintele Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni, muftiul tătarilor din Ucraina, Ayder Isoglu Rustemov, imamul Edem Basnaiev și Namik Kemal Bayar, secretarul general al congresului, invitați ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, au participat în perioada 11-13 decembrie la manifestările prilejuite de sărbătoarea etniei tătare din România.
Joi, 11 decembrie, delegația tătarilor crimeeni a avut întâlniri cu ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, cu secretarul de stat pentru culte, Ciprian Olinici, la Parlament, cu deputații Silvia-Claudia Mihalcea, secretar al Camerei Deputaților, cu Alexandru-Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, și cu subsecretarul de stat al Departamentului pentru Relații Interetnice, Dincer Geafer.
Însoțită de președintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Gelil Eserghep, deputatul Varol Amet și muftiul Muurat, delegația a efectuat o vizită și la Ambasada Republicii Turcia la București.
Vineri, 12 decembrie, a avut loc, la Universitatea Ovidius din Constanța, conferința „Din istoria tătarilor”, unde liderul tătarilor crimeeni, Ciubarof, a vorbit despre situația tătarilor din Crimeea, despre statutul incert al peninsulei și, implicit, al locuitorilor ei, despre nevoia de a fi susținută în continuare lupta pentru Crimeea, făcând, totodată, un apel la toată diaspora tătară de a se implica în acest demers.
Cu ocazia sărbătorii etniei tătare din România, prefectul județului Constanța, vicepreședintele consiliului județean și primarul municipiului Constanța au primit, la un loc, vizita delegației Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, condusă de Gelil Eserghep, alături de delegația Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni, condusă de președintele Refat Ciubarov.