Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 octombrie 2025
Declarații politice · Trimis la votul final
Adrian Câciu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- ipotetic +1 alte voci
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Grupul parlamentar al PSD va susține acest proiect de lege.* Este un proiect care aduce o sursă de finanțare complementară pentru investiții în domeniul culturii.
Și sunt de acord cu doamna deputat Turcan* că, în acest domeniu, guvernele care au fost până acum nu au făcut prea mult, în sensul că n-au alocat destui bani pentru investiții în cultură.
Dar o mare parte din responsabilitate a avut-o și Ministerul Culturii, care a refuzat descentralizarea culturii – și pot să vă zic că cele mai multe investiții în cultură le-au realizat autoritățile locale.
Dacă ne uităm în județele țării, obiectivele culturale au fost reabilitate, renovate pe banii autorităților locale sau pe bani din fonduri europene. Și spun acest lucru pentru că am avut multe axe, ca ministru al fondurilor europene, multe axe pe care le-am finanțat, multe măsuri, multe soluții, mai ales prin agențiile de dezvoltare regională, pe noile programe regionale din 2021-2027, dar și în trecut.
Din această perspectivă, cred că trebuie făcut mai mult și trebuie mai mult curaj.
Aud acum că e rău să te împrumuți ca să refaci patrimoniul cultural al României.
Da, poate este rău să te împrumuți, dar, dacă nu ai bani, ce să faci?!