Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2025
Dezbatere proiect de lege · respins
Brian Cristian
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Interpelarea mea se adresează ministrului economiei și are ca obiect „Ecologizarea iazului de la Bozânta Mare din Maramureș”.
Stimate domnule ministru,
Problema ecologizării iazului Bozânta Mare din TăuțiiMăgherăuș mi-a fost semnalată de foarte mulți cetățeni din județ. Anii trec, promisiuni au fost destule, dar soluțiile optime întârzie să apară. Situația din teren confirmă că suntem încă departe de a rezolva această situație, iar oamenii sunt tot mai îngrijorați.
Conversmin – S.A. este societatea responsabilă pentru derularea proiectului de ecologizare a perimetrului minier Iazul Bozânta Mare din Maramureș. Și am fost prezent și la dezbaterea publică în care s-a prezentat planul și am ascultat nemulțumirile celor prezenți. Soluțiile propuse au generat numeroase nemulțumiri în rândul cetățenilor, administrației locale, dar și al specialiștilor*.
Acestea, printre altele, prevăd depozitarea nămolurilor de la apele de mină uzate într-un iaz destinat inițial altor scopuri, lucru care contravine principiilor ecologizării eficiente.*