Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iunie 2021
Informare · adoptat tacit
Mircea Roșca
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 și ale art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru industrii și servicii* a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă privind producerea energiei electrice și termice în cogenerare, transmisă cu adresa Pl-x 714 din 24 noiembrie 2010 și înregistrată pe 25 noiembrie 2010.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic necesar promovării și dezvoltării producerii eficiente a energiei electrice și a energiei termice prin cogenerare, bazată pe cererea de energie termică utilă, în scopul creșterii eficienței energetice, al economisirii energiei primare și al îmbunătățirii securității alimentării cu energie, în concordanță cu normele și exigențele Uniunii Europene în domeniu.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru industrii și servicii a hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere respingerea propunerii legislative12