Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 mai 2023
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ștefan Pălărie
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte. Stimate colege,
## Stimați colegi,
Mă bucur că această inițiativă, care-și propune să sprijine unitățile școlare în scopul posibilității acestora de a obține venituri proprii, a avut aproape în unanimitate un raport de admitere din partea Comisiei de învățământ, așa că le mulțumesc și colegilor pentru acest lucru.
Câteva lucruri de precizat. După un lung șir de politicieni care au deplâns sau deplâng încă situația educației și lipsa banilor din sistem, noi, la USR, am pus mâna și am zis: „Haideți să facem ceva!” Să adăugăm sau să clarificăm noi posibilități de finanțare pentru școli.* Chiar dacă suntem în pragul votării unor noi legi ale educației, totuși trebuie să dăm un mesaj școlilor că le încurajăm să ia inițiativa, bineînțeles acolo unde se poate, că le încurajăm să-și caute sursă de finanțare în comunitate, să fie active în a suplimenta bugetul lor, pentru că oportunități sunt.
Mesajul transmis de noi, cei de la USR, este unul de autonomie, că vrem școli cărora să li se dea responsabilitate mai multă, pentru a-și putea lua soarta în propriile mâini, pentru a avea rezultate mai bune, de ce nu?, o bază materială mai dezvoltată.* În niciun caz însă nu trebuie să ne gândim că asta va compensa alocările de la bugetul de stat sau de la unitățile administrativ-teritoriale, în niciun caz, nu, noi încurajăm școlile să se poată finanța suplimentar, dar nu prin pierderea finanțării standard per elev sau a finanțării complementare.