Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 iunie 2021
other · retrimis
Ștefan Pălărie
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,
Aș fi început intervenția mea cu citatul acesta: „Salutăm inițiativa Guvernului de a încuraja digitalizarea și mobilitatea, în mod special în această perioadă de pandemie.” Dar trebuie să mai trag aer în piept, să-mi revin după discursul anterior. Sunt șocat pentru că această dezbatere invocată anterior a avut loc și anterior, dar și în timpul comisiilor reunite, al celor două comisii: Comisia de muncă și Comisia de comunicații.
Mă pregăteam, de asemenea, în intervenția mea să-i mulțumesc pe această cale președintelui Comisiei de comunicații din Senat, pentru că am avut o foarte deschisă și foarte bună colaborare. Și face parte domnul președinte chiar din grupul dumneavoastră politic.
E adevărat că au fost câteva elemente pe care *atât patronatele, cât și sindicatele le-au contestat12, însă