Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2023
Declarații politice · retrimis
Simina-Geanina-Daniela Tulbure
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Datele UNESCO arată că în jur de 40.000 de tineri români sunt plecați la studii în străinătate.
De ce să vorbim despre susținerea studenților? Doar 16% din populația României a absolvit o facultate, adică 3 milioane de persoane. Cu toate acestea, cei mai mari contributori la veniturile statului român sunt persoanele cu studii superioare.
Așadar, pentru a avea mai multe persoane care să contribuie la bugetul statului trebuie să avem și persoane cu studii superioare.* Experiențele academice internaționale pot reprezenta un impuls pentru mediul nostru educațional.
Totodată, România, ca stat, trebuie să investească în cetățean, care să se poată dezvolta în centre universitare de top din întreaga lume.
Acest program de burse pe care Guvernul planifică să-l lanseze este o pârghie care contribuie la fructificarea potențialului tinerilor români. Desigur, aceste programe trebuie să fie extinse prin burse dedicate serviciului public, programe de fellowship gândite pe domenii și internaționalizare reală* a sistemului nostru de învățământ superior.
Totuși, expunerea la practici academice diverse este fără doar și poate utilă pentru tinerii noștri.