Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 aprilie 2023
legislative transmission · adoptat
Rodica Boancă
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- sarcastic
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Am observat că Guvernul României este foarte preocupat de această latură a inovării și a ceea ce înseamnă buna funcționare a, nu știu, industriilor, cercetării. Tare îmi este că aceste parcuri, numite atât de pompos „inteligente”, cu un cadru care pare foarte interesant pentru societatea noastră atinsă de un risc de sărăcie masiv...
Aceste parcuri cred... sau hai să zicem așa: tare îmi e că se vor afla în acea situație în care se află și parcurile industriale construite masiv de majoritatea UAT-urilor din mediul urban și care au rămas fără obiectul funcțiunii, pentru că nu sunt populate de antreprenori așa cum ar fi trebuit. Mă refer la cele industriale.
Tare îmi e că și aici se vor face niște investiții care, de asemenea, vor rămâne în aer, pentru că așa funcționăm noi.* Dar altceva mă îngrijorează și mai tare.
Vedeți dumneavoastră, de fiecare dată când AUR depune câte o lege veniți și ne spuneți, foarte aroganți, adeseori, că nu știm să legiferăm, că nu știm să facem legi, că nu ne pricepem; așa o fi, suntem la început, e posibil să nu le știm pe toate.
Dom’le, dar cum e posibil pentru a șasea oară consecutiv să se modifice art. 4 din ordonanța de urgență?* Atunci, săptămâna trecută, a fost art. 3, acum este art. 4 din Ordonanța nr. 108, în care ne spuneți că... Bun, de data aceasta se pare că Ministerul Energiei a revenit la niște sentimente mai bune și, la solicitarea operatorului de transport și sistem și la ordinul ministrului energiei, capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de lignit ar putea fi trecute din conservare în funcție, dacă este nevoie.