Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2020
other · adoptat tacit
Tánczos Barna
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Cred că introducerea unor instituții într-o ecuație care este din ce în ce mai complicată și nu clarifică responsabilitățile este o abordare greșită. Din moment ce apar mai multe instituții și una poate arăta spre cealaltă ca fiind responsabilă de rezolvarea unor probleme, cu siguranță problemele nu se vor rezolva, ci se vor complica*.
În cazul de față, consiliul județean ar fi avut și are în continuare posibilitatea să finanțeze, prin alocări bugetare, orice consiliu local, practic, pentru orice investiție și ar fi trebuit, după părerea mea, lăsate responsabilitățile la nivelul consiliului local – gândiți-vă la un consiliu județean care înființează adăpost în localitatea X la 50 km sau la 70 sau la 150 km de sediul județului, nu înființează în comuna vecină, ci împovărăm, practic, consiliul județean cu o responsabilitate care trebuie lăsată la nivelul consiliului local* – și ajutate, probabil, consiliile locale cu fonduri bugetare de la centru, de la județ, să îndeplinească acest rol, extrem de important de altfel, de a gestiona problema câinilor fără stăpâni.