Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2022
Declarații politice · adoptat tacit
Cătălina Ciofu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică se numește „Educația – șansa unei vieți mai bune pentru comunitățile vulnerabile din România*”.
Nu cu mult timp în urmă, cu toții vedeam în deschiderea unei noi întreprinderi industriale, în descoperirea și exploatarea unor noi resurse naturale sau în relocarea în centre urbane majore șansa unei vieți mai bune. Șansa de a depăși limitările economice inerente existenței într-o comunitate lipsită de resurse materiale.
Cu toate acestea, în economia prezentului și, mai ales, în cea a viitorului, acestea nu mai sunt suficiente, iar uneori nu sunt nici măcar necesare. Aceasta deoarece economia prezentului și cea a viitorului se bazează, respectiv se va baza tot mai mult pe cunoaștere. Dar o populație educată nu înseamnă numai angajați de succes. Nu înseamnă numai întreprinzători performanți. Nu înseamnă deci numai venituri pentru stat. Înseamnă și oameni conștienți de propriile capacități, de propriile așteptări, de propriile valori. Înseamnă oameni cu un nivel ridicat al conștiinței propriei identități. Înseamnă oameni fericiți, optimiști și siguri pe ei. Și, nu în ultimul rând, înseamnă cetățeni responsabili.
O populație educată înseamnă cetățeni care știu ce oferă societății în care trăiesc și știu ce să aștepte de la ea.* Cetățeni care oferă, astfel, baza de selecție performantă de care și statul are atâta nevoie. Cetățeni care, prin acțiunile lor de zi cu zi, conduc la neproliferarea comportamentelor incorecte, corupției, risipei. Se creează, astfel, un cerc virtuos, care promovează exact ceea ce noi, liberalii, ne străduim să promovăm – o bună guvernare! Iar buna guvernare se autoîntreține, devenind din ce în ce mai performantă, pe măsură ce investițiile în educație își fac efectul.