Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 noiembrie 2021
Declarații politice · adoptat
Raisa Enachi
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 2 · marcant
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică are ca subiect „Tratați corect cetățenii României!”.
Doamnelor și domnilor deputați,
Viața este un singur lucru – să fii demn, să fii corect, să fii sigur și să nu fii cu capul plecat.
Au trecut aproape doi ani de zile de când pandemia este administrată dezastruos.* Nu s-a făcut nimic pentru înlesnirea accesului cetățeanului român la tratament medicamentos, în ambulatoriu.
În România, zilnic, ni se inoculează drept singură soluție vaccinarea cu un ser experimental, sub amenințarea restrângerii unor drepturi și libertăți cetățenești.
Suntem bombardați, fără oprire, cu legi ce conțin măsuri dictatoriale, prin care se anulează sau se condiționează exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale.*
Prin Rezoluția nr. 2.361/2021 a Consiliului Europei se interzice statelor membre să facă obligatorie vaccinarea împotriva COVID-19 și se prevede că vaccinarea nu poate fi utilizată drept criteriu de condiționare a drepturilor.