Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 aprilie 2024
other · respins
Gheorghe Adrian Cătană
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi,
Vin în fața dumneavoastră cu această inițiativă legislativă* care să redea locul țăranului român, ca figură emblematică a țării, în comunitatea țărănească, tradițională, cu rol agricol, dar și turistic, ecologico-economic și cultural identitar.
România, conform studiilor, este o țară care a avut la bază originea sa țărănească și ulterior au apărut urbanismul și apogeul marilor orașe. Agricultura este cea mai veche îndeletnicire a omului, iar țăranul este acela care a purtat pe umerii săi povara existenței noastre.
De mii de ani, lucrător al pământului în concepția sa, dar al lui Dumnezeu, muncește din greu spre a asigura traiul lui zilnic și pe al semenilor săi din roadele pământului. În ipostaza de soldat al țării, țăranul român a dus greul războaielor... a dus greul războaielor cu invadatorii, cu convingerea că își apără glia. Țăranul a fost un creștin adevărat, legat sufletește de biserică, de Dumnezeu. Trăitori peste veacuri, pe lângă faptul că au fost producători de bunuri de consum, contribuind la securitatea alimentară a țării*, au fost realizatori și de valori spirituale. Ei au creat un bogat tezaur folcloric și etnografic; de asemenea, un patrimoniu gastronomic.