Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2023
Informare · informare
Dan-Constantin Șlincu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați*,
În foarte scurt timp va trebui să dezbatem una dintre cele mai importante, dacă nu cumva cea mai importantă lege a acestei legislaturi, Legea pensiilor din sistemul asigurărilor sociale de stat.
După cum știți, nu vom avea foarte mult timp pentru dezbatere. Legea trebuie adoptată până pe data de 20 noiembrie, pentru a putea accesa banii europeni aferenți îndeplinirii jalonului din PNRR privind reforma pensiilor din România.
Am încredere în specialiștii din Ministerul Muncii, care au lucrat multe luni de zile la acest act normativ și au făcut toate simulările necesare pentru a determina care e cea mai bună variantă de creștere sustenabilă și echitabilă a pensiilor din România. Am încredere că este un act normativ bun și pentru că aceste evaluări au fost făcute împreună cu experții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale, care au participat la elaborarea legii* și care au urmărit ca noile prevederi să asigure stabilitatea pe termen lung a sistemului public de pensii din țara noastră.
Sunt două aspecte foarte importante pe care le aduce această lege.
În primul rând,