Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2020
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Florin Iordache
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
**:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi*, Doar câteva precizări.
Partidul Național Liberal și-a asumat în programul politic și, ulterior, în programul de guvernare, care a fost supus votului Parlamentului, înființarea de distribuții de gaze naturale prin ceea ce noi numim Programul național de dezvoltare locală 3.
Ca sursă de finanțare, așa cum știți foarte bine, stimați colegi, împreună am modificat o lege, anul trecut, în care am prevăzut ca banii rezultați din acele venituri din impozitarea resurselor din Marea Neagră să fie folosiți nu doar spre petrochimie, ci și spre acel fond de investiții care finanțează distribuții de gaze naturale.*
La ora actuală, Guvernul României discută foarte intens cu Comisia Europeană posibilitatea ca aceste lucrări de distribuții de gaze naturale să fie finanțate din fonduri europene.
E adevărat că nu există încă un acord scris, dar există un acord verbal pentru ca pe exercițiul financiar actual să avem o finanțare de 200 de milioane de euro pentru distribuții de gaze naturale.
Iar pentru viitorul exercițiu financiar discuțiile de principiu se închid pe 800 de milioane de euro. Adică vom avea posibilitatea să folosim aproape un miliard de euro în distribuții de gaze naturale.