Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2021
Declarații politice · respins
Oana Murariu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință*.
În conformitate cu prevederile art. 95 și 117 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea Legii
nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Guvernul României a transmis două puncte de vedere, în 2017 și 2021, prin care nu susține adoptarea proiectului de lege.12
În urma dezbaterilor,