Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2022
Dezbatere proiect de lege
Dumitru-Lucian Lungoci
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință*.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru muncă și protecție socială au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, trimisă cu adresa Pl-x 632 din 25 octombrie 2018.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.*
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii sesizate în fond, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative1