Interpelarea este adresată doamnei ministru al educației, Ligia Deca, și vizează: „Masa caldă care ajunge prea târziu”.
Stimată doamnă ministru al educației, Ligia Deca,
La fiecare început de an școlar și, de ce nu?, înainte de alegeri cei de la guvernare12 vin și ne aruncă firimituri... din cornul de la școală*. Toate programele experimentate de guvernele perindate în ultimii ani în Piața Victoriei nu au avut continuitate, nu au avut substanță, nu au fost gândite să funcționeze unitar la nivel național.
Astfel, în 2002 începea implementarea Programului „Cornul și laptele”, care nu a avut efectul scontat – oprirea abandonului școlar – și care a fost administrat în mod deficitar, superficial, cu personal puțin și norme care se modificau prea des.
indicatorul AROPE, utilizat de Eurostat pentru a măsura riscul de sărăcie și excluziune socială în Europa, arată că cel mai dezastruos scor se înregistrează în România: 41,5% dintre copii – adică 1,5 milioane – se confruntă cu nutriție deficitară
Peste un sfert dintre copiii României se confruntă cu sărăcia extremă, potrivit unui raport realizat de „Salvați Copiii”. 28,2 dintre copiii români se confruntă, de asemenea, cu lipsa rechizitelor școlare, a hainelor pentru școală sau a produselor de igienă.
Copiii din medii defavorizate se mulțumeau și cu cornurile fără gust, iar colegii lor mai înstăriți le donau, ca întreaga familie să mănânce măcar o fărâmă de pâine.
Să mai amintesc de faptul că în multe unități de învățământ din țară laptele ajungea expirat la copii, iar cei ce făceau controale închideau ochii?
Acum Guvernul a implementat un nou program-pilot, numit „Masa caldă”. Sună bine, pare treabă serioasă și iar ne gândim că măcar așa vom reuși să mai alinăm foamea unor copii, că poate așa reușim să-i aducem la școală.
Guvernul a adoptat Proiectul de ordonanță de urgență privind continuarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat. Din păcate, ca în România, implementarea proiectului este una anevoioasă, iar autoritățile locale, de cele mai multe ori, nu sunt interesate de a face ceva real pentru comunitate. Scuzele iau loc acțiunilor: nu avem cantine, nu desfășurăm programe de afterschool, nu avem logistica necesară, într-un cuvânt, renunță destul de ușor.*
Așa se întâmplă și în unitatea administrativ-teritorială Slobozia, din județul Ialomița, care, în ședința de consiliu din data de 28.09.2023, a hotărât: „În perioada 2023–2029, pentru implementarea Programului pentru școli în România pe raza teritorială a UAT municipiul Slobozia consiliul local nu își asumă responsabilitatea pentru organizarea și derularea procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziția produselor și a contractelor/acordurilor-cadru de prestări servicii pentru derularea măsurilor educative aferente programului, acesta urmând să fie derulat de Consiliul Județean Ialomița.” Adică primăria nu este aptă să
ofere lapte, fructe și legume elevilor din municipiul reședință de județ. De ce? Din cauza incompetenței edilului PNL, desigur.* Chiar dacă este vorba despre un alt program, această abordare este regăsită și-n cadrul „Mesei calde”.
Totodată, vă întreb: nu vi se pare un număr extrem de mic – cele 450 de unități de învățământ cuprinse în acest programpilot?*
Observ că, din nou, este o încercare eșuată, de a face lucrurile doar pe jumătate, fără a se ține cont de risipa banilor publici, de a realiza studii de impact, de a identifica zone cu vulnerabilitate crescută a sărăciei și a implementa unitar acest program.
Nu spun că nu este util, dar, dacă vreți o normalitate, repet, este incomplet și, de ce nu?, discriminatoriu, având în vedere creșterea prețurilor la alimente. Este de așteptat ca situația copiilor și familiilor vulnerabile să se agraveze.
Sondajele unor studii ale „Salvați Copiii” România privind impactul crizei economice arată că, în toamna anului 2022, aproape jumătate – 44% – dintre familiile vulnerabile cu copii nu reușeau să facă față cheltuielilor pentru hrană.
E trist, dar este crunta realitate cu care ne confruntăm la nivel național, iar criza economică este abia la început.* Cu două războaie în plină desfășurare, cu impozite și taxe din ce în ce mai mari, cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană..., e trist, dezolant. Copiii reprezintă viitorul unei națiuni, dacă nu investim în ei, atunci viitorul este sumbru.12
Astfel, exercitând controlul parlamentar, prin prezenta interpelare solicit următoarele demersuri:
1. Efectuarea unor controale ale Corpului de control în toate cele 450 de școli privind implementarea Programului „Masa Caldă” și prezentarea unui raport public pe această temă.
Vocevoce proprie
Marker
Cadru
Apelul la binele comun (viitorul națiunii și investiția în copii) este universalizabil.
„Copiii reprezintă viitorul unei națiuni, dacă nu investim în ei, atunci viitorul este sumbru.”