Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 mai 2021
other · respins
Dănuț Bica
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Întrebare adresată domnului Cătălin Drulă, ministrul transporturilor și infrastructurii.
Obiectul întrebării: „Reabilitarea secțiunilor degradate de pe tronsonul București–Pitești al autostrăzii A1”.
Stimate domnule ministru*,
Autostrada A1, tronsonul cuprins între București și municipiul Pitești, nu a mai beneficiat în ultimii anii de lucrări consistente de reabilitare a covorului asfaltic, a parapetelor și gardurilor de protecție. Lucrările de întreținere care s-au realizat în această perioadă au fost de o calitate redusă și nu au rezistat mai mult de 6-12 luni, fapt care afectează negativ siguranța circulației în zonele respective.* Mai mult decât atât, pe unele secțiuni, în loc să fie efectuate lucrări de reabilitare, a fost aleasă soluția facilă a poziționării unor indicatoare pentru limitarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, de la 130 de kilometri pe oră la 80-100 de kilometri pe oră, sau a celor de avertizare de tipul „drum cu denivelări”.
Având în vedere faptul că traficul de mărfuri și de călători pe tronsonul București–Pitești al autostrăzii A1 este probabil cel mai intens din țară, că lucrările de reabilitare a covorului asfaltic se realizează în condiții optime în perioada sezonului cald și că, începând din acest an, România va putea utiliza fondurile disponibile în cadrul Mecanismului european de redresare și reziliență pentru proiecte care se pot finaliza până la jumătatea anului 2026,