Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 februarie 2020
other · adoptat tacit
Doina Elena Federovici
Deschiderea sesiunii ordinare a Senatului
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Pentru astăzi am înregistrat două întrebări și o interpelare, fiind debut de sesiune, de o nouă sesiune parlamentară.
Distinși colegi,
Prima întrebare este adresată domnului ministru Lucian Nicolae Bode, ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor.
Obiectul întrebării: „Domnule ministru, de ce se întârzie semnarea contractului pentru modernizarea drumului național Ștefănești–Botoșani, DN 29D?”
Stimate domnule ministru,
Având în vedere faptul că încă din luna aprilie a anului 2019 a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial hotărârea de guvern prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea drumului național Ștefănești–Botoșani (DN 29D), investiția a fost scoasă la licitație, iar la finalul anului trecut s-au încheiat procedurile de evaluare a ofertelor, vă rog să-mi comunicați informațiile publice cu privire la semnarea contractului de execuție pentru acest obiectiv de investiții atât de important pentru locuitorii județului Botoșani*.
Totodată, vă rog să-mi transmiteți datele publice cu privire la eventualele modificări din cadrul acestui obiectiv de investiții, atât privind durata de execuție, cât și privind valoarea alocată finanțării acestuia în anul 2020.
Vă solicit aceste informații întrucât la proiectul bugetului de stat pentru anul 2020 parlamentarii social-democrați botoșăneni au elaborat și au depus o serie de amendamente pentru finanțarea mai multor obiective din județul Botoșani, inclusiv pentru alocarea sumei de 208.458.958 de lei, fără TVA, pentru modernizarea drumului național Botoșani–Ștefănești (DN 29D). Subliniez și accentuez acest lucru deoarece suma menționată anterior nu a fost deloc cuprinsă în proiectul inițial de buget, cu toate că acest proiect era în faza finală a achiziției publice.