Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2022
Informare · respins
Nicoleta-Matilda Goleac
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Voi fi cât se poate de scurtă, având în vedere că acest raport a fost distribuit în data de 30 mai anul acesta.
Este vorba despre activitatea din semestrul al II-lea al anului 2021. Am avut un număr total de 534 de petiții formulate de persoane fizice și persoane juridice, reprezentând o creștere cu 22% în raport cu numărul petițiilor primite și soluționate în precedentul semestru și aproape o triplare în raport cu ultimul semestru al precedentei legislaturi.
În raport s-au făcut mențiunile reglementate privind modul de soluționare a petițiilor, sunt exemplificate problematici de interes, așa cum, de asemenea, și dumneavoastră le cunoașteți.
Veți regăsi în raport toate cifrele și situațiile relevante.
Perioada la care ne referim nu a fost o perioadă ca oricare alta din activitatea Camerei Deputaților, a presupus o serie de măsuri legislative și guvernamentale fără precedent.
Această situație s-a reflectat și într-un număr mare de petiții, 190 la număr, prin care cetățenii solicitau renunțarea la proiectele respective, manifestând opoziție față de eventuala obligativitate a vaccinării sau față de unele măsuri referitoare la populația școlară, arătând că nu s-a făcut o informare largă a publicului cu privire la efectele vaccinurilor propuse și că dezbaterea publică nu a inclus opiniile savante relevante.
Tot în această perioadă de referință comisia a primit petiții care reclamă inadecvarea unor prevederi ale unor acte normative sau acte administrative cu caracter normativ – legi, ordine de ministru, decizii ale conducătorilor unor instituții publice –, petenții considerând că aceste prevederi înfrâng, în anumite situații, principii, drepturi și libertăți fundamentale.
De asemenea, petenții au solicitat comisiei să inițieze sau să mijlocească modificarea actelor normative respective*