Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2022
Dezbatere proiect de lege · respins
Bogdan-Iulian Huțucă
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Raport comun asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2023*
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, republicat, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a Senatului și Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților au fost sesizate, cu adresele nr. L777/2022, respectiv nr. PL-x 756/2022, de către Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului în vederea dezbaterii și elaborării raportului comun asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2023.
Potrivit Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2023 și proiecția acesteia pe anii 2024–2026, proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creștere economică de 2,8% prevăzută pentru anul 2023, în condițiile în care șocul economic provocat de pandemie este unul dintre cele mai semnificative din istoria recentă, acesta având, în cazul României, particularitatea unei reveniri relativ rapide a PIB real.
Principalele coordonate ale construcției bugetare pe anul 2023 sunt prezentate de obiectivele politicii fiscale* și bugetare pe orizontul 2023–2026 și de obiectivul bugetar pe termen mediu.