Alin-Gabriel Apostol

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege,

Stimați colegi,

Astăzi este 8 Martie, Ziua femeilor de oriunde și de peste tot. Dar este un 8 Martie deloc cu bucurie, pe fondul unui război la doi pași de granița noastră. Este un 8 Martie în care țara noastră primește cu omenie și umanitate femeile Ucrainei – mame ce se păstrează demne, chiar dacă situația este dificilă, pentru a-și proteja copiii. Mame care fug de bombe ca să-și salve copiii. Le-am privit în ochi și le-am ajutat, la Vama Siret.

Acum vreau să vă vorbesc despre un episod pe care l-am trăit ieri, la centrul de refugiați de la Școala „Ferdinand”, din sectorul 2. La 7 dimineața, o mamă ucraineană a venit

însoțită de fetițele ei, de 10 și 8 ani, și mi-au vorbit ceva în ucraineană. Am înțeles că doresc să caute ceva printre donațiile aduse de inimoșii români și am urcat la centrul de donații. Și acolo ele mi-au arătat niște încălțări umede. Am înțeles că vor să găsească niște încălțări uscate. Am probat două perechi. Nu s-au potrivit. Am probat a treia pereche. Am găsit niște ghetuțe frumoase. S-au potrivit. Și am coborât de acolo. Imediat cum am coborât, fetița de 10 ani a făcut o piruetă și, cu un zâmbet larg pe buze, a arătat cât de fericită era în acel moment. Zâmbetul acestei copile mi-a făcut inima cât un purice. În război, bucuria a devenit sinonimă cu o pereche de încălțări uscate.

Colegi, să fii om nu are culoare politică!* Trebuie să ajutăm cu tot ce putem.1