Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 mai 2021
other · respins
Silvia-Monica Dinică
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi*,
În anii următori, subiectul de pe buzele tuturor va fi economia. Dar nu trebuie să uităm că performanța economiei depinde de starea de bine și de puterea de muncă a celor care muncesc.* Și aici aș vrea să menționez despre mitul periculos al imunității de turmă căpătate prin boală.
Se studiază din ce în ce mai mult situația persoanelor care au fost bolnave de COVID și care încă nu s-au recuperat. Nu s-au recuperat chiar și la 3 luni după ce au contactat virusul. Afecțiunile de care suferă aceste persoane poartă numele generic de sindromul post-COVID și încă nu sunt pe deplin înțelese.
Este mai clar totuși profilul pacientului: persoane în jur de 40 de ani, fără alte afecțiuni grave. În Marea Britanie, aproximativ 15% din cei care nu au suferit o formă severă de COVID au prezentat simptomele așa-zisului „COVID îndelungat”: oboseală, tuse, dureri de cap, dureri musculare, pierderea mirosului și a gustului, dificultăți în respirație.