Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2025
procedural · retrimis
Ștefan Pălărie
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Voiam să atrag atenția faptului că... asupra faptului că, în legătură cu această lege de adoptare a Ordonanței nr. 9 a Guvernul*ui, dincolo de faptul că nu este cel mai bine, evident, să treacă tacit, avem două probleme*.
Unu. Este o ordonanță, din nou, „șaormă”, „varză călită”, în care avem prevederi legate de modernizarea rețelei de transport și distribuție a gazelor naturale, apoi prevederi legate de Codul muncii și categoriile bugetare, apoi, din nou, gaze – transport și finanțarea din Fondul de mediu a proiectelor de extindere.
Mai e un paradox. Să știți că am avut un amendament foarte bun la Comisia pentru sănătate*