Mircea Fechet

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Incompetența miroase înainte să se vadă. Are un iz greu, persistent, care se insinuează în decizii, în idei și mai ales în rezultate, așa cum s-a întâmplat în România ultimilor 35 de ani.

Când spațiul public e invadat de CV-uri umflate, mincinoase și de competențe firave, unii îndreaptă degetul spre Parlament sau spre Guvern.* E cel mai comod să facă asta, dar gestul plasează vina pe țapul ispășitor. Pentru că diplomele nu se emit în ședințe de partid; se emit în universități.

Am avut, zilele trecute, un dialog – cred eu, constructiv – la o emisiune TV, cu unul dintre liderii sindicatelor din educație, domnul Marius Nistor. I-am spus respectuos că mediul academic nu mai poate poza exclusiv în victimă colaterală a imposturii politice.*

Am ajuns, ca stat, în situația rușinoasă în care cei care și-au scris minciuni în CV să le vândă ca mici greșeli sau neînțelegeri, iar alții, direct ca fake news-uri. Vorbim despre demnitari cu titluri sonore și un nivel de înțelegere care trădează lacune serioase și care nu suportă comparație nici cu elevi mediocri de clasa a opta. Dincolo de această realitate, e un sistem care a validat acele parcursuri.

Politicienii, funcționarii, slujbașii statului nu și-au acordat singuri licențele, masteratele sau doctoratele. Unii poate au forțat nota, alții poate au plătit pentru indulgență. Însă mediul academic este cel care a tolerat această „croitorie pe comandă” de valori, menită să acopere nonvalori. A închis ochii, a semnat și a pus ștampila. A promovat și a acceptat complice compromisul mic, repetat, până când compromisul a devenit normă.