Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 septembrie 2019
government confidence · respins
Constantin Avram
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- citat +1 alte voci
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Nu am crezut vreodată până acum că „zorii refacerii partidului unic, ca demn urmaș al Partidului Comunist Român*”, vor apărea atât de curând, adică după numai 30 de ani de la Revoluția Română. Afirm așa ceva deoarece, în tendința și eforturile disperate ale partidului de guvernământ de destructurare a foștilor aliați, remarcăm faptul că politica de inserție a persoanelor agreate de PSD din celelalte partide politice a devenit evidentă și a început să dea roade tocmai acum, când ALDE a ieșit de la guvernarea țării, când ne amintim că așa au dispărut și partidele care s-au apropiat de Partidul Social Democrat, adică PSDR, PRM, Partidul Conservator, PP-DD. În acest context, trebuie să ne amintim de Ordonanța nr. 55 din 28 august 2014, când PSD, dintr-un număr total de 3.186 de primari, a acaparat nu mai puțin de 450 de primari, iar PNL a pierdut 258, PDL – 243, iar ALDE – 6 primari, ca să nu mai vorbim de viceprimari, de consilieri locali și județeni.
Zilele trecute, din dorința de a rămâne la guvernare, premierul României, Viorica Dăncilă, „a convins” cinci deputați și doi senatori din Grupurile parlamentare ale ALDE prin ofertare directă, încercând destructurarea la nivel înalt a fostului partener de guvernare.
Opinia publică românească a observat și a condamnat ferm astfel de demersuri de racolare intensă de către PSD a parlamentarilor ALDE care au dorit să rămână la guvernare, după ce în forurile statutare aceștia au votat „cu două mâini” ieșirea de la guvernare!
Astfel, viitorul grupului politic ar fi pus sub semnul întrebării, dar noi, cei care am rămas atașați valorilor democratice prin proiectul ALDE, avem puterea să-l revigorăm!