Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 iunie 2021
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ioan Vulpescu
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Adevărul e destul de simplu. De câteva luni, coaliția de guvernare* tratează o instituție reprezentativă, așa cum este Institutul Cultural Român, ca pe un butic de la colțul străzii.
Este una din cele mai rele ordonanțe care s-au scris vreodată în domeniul culturii și, în orice caz, nu cred că există precedent după Revoluție.
Fundația Culturală Română, în anii ʼ90, și apoi Institutul Cultural Român, din 2003, au avut ca rol, ca misiune, încă de la înființare, promovarea culturii române în străinătate.
În acest moment, de câteva săptămâni, din cauza unui amestec de amatorism și rea-voință, Institutul Cultural Român practic și-a încetat existența. Aproape 200 de salariați nu-și iau, așa cum este firesc, și oricine are dreptul la asta, să-și ia salariul.* 18 reprezentanțe ale institutului în lume nu au putut desfășura niciun fel de program.
De Ziua Europei – Institutul Cultural Român este partener pentru diverse evenimente –, pentru prima oară după Revoluție, institutul nu a fost prezent pe această hartă a evenimentelor culturale.
Ne-am făcut de râs în ce înseamnă rețeaua globală EUNIC, pentru că institutul nu a fost în stare, din cauza acestui haos administrativ, a unui cumul al lipsei de acțiune a Guvernului, prin Comisia pentru cultură, pe care o conduce la Senat, care n-a avut niciun fel de reacție în această perioadă, și a acestei ordonanțe, nr. 32� România se vede în imposibilitatea, în anul în care sărbătorim 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu Spania, să fie prezentă într-o ședință de guvern comună România–Spania, cu un program cultural, așa cum era el antamat.