Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2020
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Florin Iordache
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
**:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Este adevărat că Parlamentul a făcut și multe greșeli în ultimii 30 de ani.
Partidele politice lucrează prin oameni. Nici eu, nici antevorbitorii mei nu suntem, niciunul dintre noi, inițiatori ai uneia dintre legile pe care le discutăm astăzi.
Evident că discutăm în permanență despre reformarea clasei politice*, despre schimbarea metehnelor, despre schimbarea practicilor oamenilor politici și ale partidelor, însă, atunci când avem această ocazie, nu facem decât să ne acuzăm între noi* și să ne aducem acuze cu privire la inițiative legislative de acum trei, patru, cinci, șase, șapte, opt ani de zile, inițiate și de membri ai partidelor care astăzi acuză.
Nu putem schimba această clasă politică acuzându-ne la nesfârșit1