Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2021
government confidence · adoptat
Diana-Anda Buzoianu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
În 1956, tineri studenți s-au răzvrătit împotriva regimului comunist. Pentru curajul lor, pentru că au îndrăznit să întrebe de ce se vinde pâinea pe cartelă într-o țară agricolă, au fost exmatriculați, au fost persecutați și au fost trimiși la închisoare.
În Timișoara, în 1989, un grup de 30 de tineri au sfidat interdicțiile legii marțiale și au înaintat spre catedrala ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă.
Așteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deșteaptă-te, române!”, un cântec care fusese interzis din 1947. Într-adevăr, s-a tras asupra lor. Unii au avut norocul să scape, în timp ce alții au fost răniți, iar unii chiar au murit.
În 1990, la începutul democrației noastre, tot tinerii erau cei care își cereau drepturile și au fost catalogați drept „golani”.
Astăzi, în ciuda prea puținelor oportunități pe care le oferim, tinerii noștri12 ne reprezintă fantastic la nivel internațional*