Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 octombrie 2023
oath taking · adoptat tacit
Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș
Validarea unui mandat de senator și depunerea jurământului de credință față de țară și popor
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 70 din Regulamentul Senatului, republicat, Comisia economică și Comisia juridică, prin adresa L433/2023, au fost sesizate de către Biroul permanent al Senatului în vederea dezbaterii și elaborării raportului comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile, în sensul instituirii posibilității ca adunările generale ale asociaților, AGA, să fie organizate online pentru toate tipurile de societăți reglementate de lege*, fiind incluse o serie de condiții ce trebuie respectate în vederea organizării AGA în această modalitate.
Consiliul Legislativ a emis un aviz nefavorabil.
Consiliul Economic și Social – un aviz favorabil.
Comisia pentru comunicații a emis un aviz negativ.*
Guvernul a transmis punctul său de vedere favorabil, cu unele observații și propuneri.