Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2022
Declarații politice · adoptat tacit
Olivia-Diana Morar
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 140 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu reexaminarea Legii privind protecția avertizorilor în interes public, aflată în procedură de reexaminare, ca urmare a cererii Președintelui României.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare cadrul general în materia protecției persoanelor care raportează încălcări ale legii care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat, vizând transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.
În urma dezbaterilor, 12membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități1