Robert Alecu

## Mulțumesc domnule președinte.

În România se vorbește, astăzi, tot mai mult despre drepturile femeilor. Paradoxul este că istoria noastră a fost deja scrisă de femei extraordinare, într-o vreme în care nimeni nu vorbea despre asta.

Dacă privim cu atenție spre trecut, descoperim un lucru simplu – femeia nu apare doar ca personaj al istoriei, ci ca fir de continuitate al unei civilizații*. Prin ea s-au transmis lucrurile esențiale ale națiunii noastre: limba română, credința creștină, educația copiilor, rânduiala familiei. Există nume care au intrat în istoria noastră și care arată această forță a caracterului.

Regina Maria a României a știut să reprezinte România într-un moment decisiv al istoriei europene, la sfârșitul Marelui Război, atunci când prestigiul și viitorul statului român depindeau de inteligență diplomatică și de curaj.

Smaranda Brăescu a urcat într-un avion într-o epocă în care aviația încă era o frontieră a curajului uman și a stabilit recorduri mondiale la parașutism. A făcut-o cu disciplină, cu pricepere, cu curaj personal, fără să ceară alt criteriu decât valoarea.

Istoria noastră cuprinde însă mai multe astfel de nume: Ecaterina Teodoroiu, Ana Aslan, Elisa Leonida Zamfirescu, Sonia Ionescu, Hariclea Darclée, Nadia Comăneci, Virginia Haret, Cella Delavrancea, Irina Burnaia – și lista poate continua.

Dar istoria unei națiuni nu este alcătuită doar din nume cunoscute; ea se sprijină pe o realitate mult mai tăcută – mamele care au crescut generații întregi, profesoarele care au format caractere și femeile din statul românesc care au păstrat limba, credința și tradiția atunci când vremurile nu au fost tocmai ușoare.

În societatea contemporană,