Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2021
other · adoptat
Daniela Anda Grigore Gîtman
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.*
Modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 158/1999 vizează completarea capitolului de sancțiuni cu prevederi privind pedeapsa penală pentru nerespectarea regimului de control, din perspectiva efectuării unor operațiuni fără licență sau către destinații neautorizate sau supuse unor restricții internaționale.
Astfel, au fost introduse prevederi specifice pentru eliminarea riscului derulării de operațiuni de comerț exterior cu produse militare de către persoane care fie nu dețin înregistrarea la ANCEX, fie nu dețin licența pentru activități de intermediere privind negocierea sau organizarea tranzacțiilor care presupun scoaterea ori introducerea din sau pe teritoriul României de produse militare.
Au fost, de asemenea, completate prevederile specifice utilizării licențelor generale de export și transfer, ca urmare a
evaluării modului de implementare a Directivei nr. 43 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009.
Limitele pedepsei penale au fost împărțite în funcție de gradul de risc pe care-l comportă tipul de produse militare, implicând pedepse privative de libertate între unu și cinci ani sau între cinci și 12 ani.*