Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 mai 2023
procedural · respins
Alina-Ștefania Gorghiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Nu există înscrieri la cuvânt.
Punctul 11 va rămâne la vot final.
Un punct important este următorul, Propunerea legislativă privind înființarea Muzeului Național de Istorie și Cultură a Romilor din România (L226/2023).
Îi mulțumesc inițiatorului. Domnul deputat Manea este prezent astăzi, alături de noi. Aveți cuvântul.
## **Domnul Cătălin-Zamfir Manea –** _deputat_ **:**
## Mulțumesc.
Stimată doamnă președintă a Senatului, Doamnelor și domnilor senatori,
Astăzi sunt în fața dumneavoastră pentru a susține propunerea legislativă pe care am inițiat-o alături de alți 47 de colegi deputați și senatori, pentru înființarea Muzeului Național de Istorie și Cultură a Romilor. ## Doamnelor și domnilor senatori,
Voi încerca foarte succint să vă prezint principalele argumente care fundamentează această propunere legislativă* și o să mă refer, evident, la prima atestare documentară a romilor în spațiul românesc, care datează încă din anul 1385. Tot anul 1385 consfințește cumva și atestă robia romilor în spațiul românesc, robie care s-a întins pe o perioadă de aproximativ o jumătate de mileniu.
Ce a însemnat robia? Un exemplu mai mult decât relevant, o să citez din Codul penal din Muntenia din anul 1818, care, printre altele, conținea și un articol: „Toți țiganii sunt născuți robi și țiganii fără stăpâni sunt proprietatea statului.”
Mai mult decât atât, romii din principate au fost catalogați până spre sfârșitul secolului al XIX-lea ca bunuri agricole însuflețite. Ei puteau fi tranzacționați precum obiectele sau, după caz, lăsați moștenire. După aproape o jumătate de mileniu de sclavie în stăpânirea mănăstirilor, a boierilor și a domnitorilor și după mai bine de 20 de ani de încercări de eliberare începute în perioada pașoptistă, în anul 1856 toți romii devin oficial liberi, asta ca urmare a emiterii unui document de dezrobire juridică de către domnitorul Țării Românești din acea perioadă, Dimitrie Barbu Știrbei.