Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 iunie 2023
procedural · respins
Eugen-Remus Negoi
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Pentru această inițiativă aș vrea, mai întâi de toate, să dăm definiția unei zone libere. E o zonă economică liberă, care se definește ca o suprafață din teritoriul unui stat unde pot fi introduse mărfuri în vederea prelucrării și comercializării fără aplicarea restricțiilor tarifare și netarifare ale regimului vamal al țării respective.
Vin dintr-o zonă, dintr-un județ, Constanța, unde avem o zonă liberă și, uitându-mă pe inițiativă, am împărțit sau am categorisit în două părți. Ce propune, în fapt? În prima parte, introducerea unor facilități fiscale de zonă liberă după modelul celor oferite de alte state comunitare – să spunem că e în regulă. Apoi, scutirea operatorilor economici din zona liberă de la plata impozitului pe clădire și terenurile închiriate sau concesionate – să spunem că am fi de acord, dar mai degrabă în dezacord, pentru că atunci când închiriezi o clădire într-o zonă liberă trebuie să faci profit ca operator economic acolo.
Dar cu alte prevederi, care spun că se propune scutirea regiei sau administrației zonei libere de la plata impozitului pe clădiri pe perioada cât acestea nu sunt supuse închirierii sau concesiunii, suntem în total dezacord. O administrație a unei zone libere trebuie să-și măsoare performanța prin atragerea investițiilor12, cu alte cuvinte, prin punerea în valoare a acelor clădiri și a acelor zone care sunt în directa sa administrare.