Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 octombrie 2023
procedural · adoptat
Ambrozie-Irineu Darău
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Probabil e ultima inițiativă pe care o discutăm și, poate, votăm azi, dacă nu prelungim programul. V-aș ruga mult, știu că inițiativa vine de la USR, dar eu cred totuși că este o inițiativă care nu poate să nu fie votată. Și aici în special de colegii senatori liberali*, fiindcă eu cred că această inițiativă vine într-un spirit liberal de încurajare a economiei și de reducere a birocrației, dar cred că inclusiv colegii social-democrați pot să fie sensibili la argumente.
Într-adevăr, din Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a ieșit un raport de respingere și pe baza nesusținerii de către Guvern. Dar la întrebările aplicate, tehnice ale senatorilor din comisie am primit, de fapt, un singur răspuns: este o inițiativă bună, însă nu e momentul, fiindcă nu avem un sistem electronic foarte bun*.
Inițiativa aceasta e simplă și reglementează un lucru de bun-simț, acela că un bolnav are în primul rând nevoie de îngrijire, adică de medic. Legea actuală spune că un bolnav are în primul rând nevoie de un drum până la angajator, ca să ia o adeverință. Dacă angajatul nu are intuiția că s-ar putea să aibă nevoie de concediu medical, va merge întâi la medic pentru diagnostic, apoi la angajator pentru adeverință, apoi iarăși la medic pentru concediu medical. Face drumuri în plus, deși atât calitatea de asigurat, cât și numărul de zile