Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2022
other · adoptat
Gheorghe Șimon
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Proiectului de hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaților
În data de 13 octombrie 2021, membrii Comisiei pentru regulament* au examinat și dezbătut Proiectul de hotărâre nr. 64/2021 privind completarea Regulamentului Camerei, inițiat de domnul deputat Grosaru și de domnul deputat Pambuccian, proiect cu care comisia a fost sesizată prin adresa nr. 706 a Biroului permanent din 16 iunie 2021.
Potrivit expunerii de motive, proiectul de hotărâre propune atribuirea fiecărui parlamentar a unui spațiu de stocare pe servere proprii*, precum și posibilitatea atribuirii unei adrese de web de tipul „nume.cdep.ro”.
În urma examinării, membrii comisiei au stabilit să respingă proiectul de hotărâre, având în vedere aspectele menționate; crearea, administrarea și mentenanța pentru 330 de website-uri presupun costuri suplimentare din fonduri publice – costuri privind actualizările paginilor cu conținut real și de interes, activitățile ce țin de optimizare, actualizările din punct de vedere tehnic, menținerea securității site-ului – securitatea fiind cel mai important element al administrării unui site; un website care are probleme de securitate e vulnerabil în fața hackerilor, în fața atacurilor cibernetice, atât de frecvente în ziua de astăzi.