Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2025
Informare · informare
Gabriela-Corina Ene
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu adresa PL-x 369/2024.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în data de 11 iunie 2024.
Camera Deputaților este Camera decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, conform avizului nr. 509 din 21 mai 2024.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 165/2013, în sensul clarificării și detalierii modalității și procedurii de soluționare a cererilor pentru acordarea de măsuri compensatorii prin puncte la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru cazurile în care, prin hotărâri judecătorești irevocabile sau definitive, instanțele de judecată s-au pronunțat asupra existenței și întinderii dreptului, precum și asupra calității de persoană îndreptățită și pentru care nu s-au formulat cereri în baza Legii nr. 10/2001. De asemenea, se clarifică calea de atac împotriva deciziilor emise în soluționarea acestor categorii de cereri.
În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități a dezbătut proiectul de lege în ședința din data de 11 februarie 2025.
La ședința Comisiei juridice, de disciplină și imunități deputații au fost prezenți conform listei de prezență.
În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități, sesizată în fond, au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților un raport de adoptare a Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma adoptată de Senat.