Raport comun privind Scrisoarea Președintelui României pentru aprobarea de către Parlament a participării Armatei României, cu forțe, mijloace și echipamente, la misiunea Task Force Takuba în Sahel, sub conducerea Franței, începând cu trimestrul al IV-lea al anului 2021
Cu adresele nr. 641 BP din 7 iunie 2021, respectiv nr. 370 din 8 iunie 2021, înregistrate la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților sub nr. 4c-15/220/8 iunie 2021, iar la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului sub nr. XXV/372/8 iunie 2021, cele două comisii au fost sesizate pentru analiză și întocmirea unui raport comun* asupra solicitării Președintelui României pentru aprobarea participării Armatei României, cu forțe, mijloace și echipamente, la misiunea Task Force Takuba în Sahel, sub conducerea Franței, începând cu trimestrul al IV-lea al anului 2021.
Întrunite în ședință comună pe data de 15 iunie a.c., cele două comisii au analizat conținutul scrisorii președintelui, precum și motivarea acestei solicitări*, reținând următoarele.
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român
, cu modificările și completările ulterioare, Președintele României solicită aprobarea Parlamentului României, în situația în care trimiterea forțelor armate în afara teritoriului statului român în
misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege nu se fac în baza unui tratat internațional la care România este parte, precum și în situația în care trimiterea se face la solicitarea unui stat în vederea desfășurării unei misiuni sau operații neprevăzute la același articol.
În situația de față, în luna martie 2020 un grup de 13 state au anunțat crearea Task Force Takuba pentru combaterea grupărilor teroriste în regiunea Liptako, aflată la confluența statelor Mali, Niger și Burkina Faso.
Franța, în calitate de națiune lider, întreprinde multiple eforturi pentru cooperarea partenerilor săi strategici de a se implica militar și financiar la misiunea Task Force Takuba în Sahel, cu obiectivul de a mobiliza o forță în jurul unui pilon francez.
În analiza solicitării s-a luat în considerare și faptul că, în calitate de partener strategic al României, Franța și-a reiterat interesul și intenția fermă de a avea un rol mai important în regiunea Mării Negre, exprimându-și inclusiv disponibilitatea de a disloca forțe pe teritoriul României în cazul declanșării unei eventuale crize, până la declararea art. 5 de către NATO.
Participarea Armatei României în cadrul Task Force Takuba va contribui la menținerea profilului operațional al acesteia și va aduce vizibilitate internațională sporită țării noastre*, alături de beneficii importante, cuantificabile politic și politico-militar, în relația cu Franța.
În considerarea acestor aspecte și a prevederilor Legii nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, membrii celor două comisii* au decis că în speță sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (2) din acest act normativ.
La dezbateri a fost prezent, din partea Ministerului Apărării Naționale, domnul general-locotenent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării.
În urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi pentru, membrii celor două comisii propun plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului prezentul raport de admitere* asupra Scrisorii Președintelui României, prin care solicită aprobarea participării Armatei României, cu forțe, mijloace și echipamente, la misiunea Task Force Takuba în Sahel, sub conducerea Franței, începând cu trimestrul al IV-lea al anului 2021, cu un efectiv de 50 de militari.
Anexăm prezentului raport comun Proiectul de hotărâre a Parlamentului privind participarea Armatei României, cu forțe, mijloace și echipamente, la misiunea Task Force Takuba în Sahel, sub conducerea Franței, începând cu trimestrul al IV-lea al anului 2021.
Permiteți-mi să dau, în continuare, citire Proiectului de hotărâre privind participarea Armatei României, cu forțe, mijloace și echipamente, la misiunea Task Force Takuba în Sahel, sub conducerea Franței, începând cu trimestrul al IV-lea al anului 2021:
Având în vedere solicitarea Președintelui României, adresată celor două Camere ale Parlamentului, pentru a aproba participarea Armatei României, cu forțe, mijloace și echipamente, la misiunea Task Force Takuba în Sahel, sub conducerea Franței, începând cu trimestrul al IV-lea al anului 2021,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare, și ale art. 13 pct. 30 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 4/1992, republicat, cu completările ulterioare,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. – Se aprobă participarea Armatei României, cu forțe, mijloace și echipamente, la misiunea Task Force Takuba în Sahel, sub conducerea Franței, începând cu trimestrul al IV-lea al anului 2021, cu un efectiv de 50 de militari.
Art. 2. – Fondurile financiare necesare pregătirii și executării acestei misiuni se asigură din bugetul Ministerului Apărării Naționale pentru anul 2021.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comună de astăzi, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.