Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 mai 2023
Declarații politice · respins
Dumitru-Viorel Focșa
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 1 · moderat
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege,
Stimați colegi,
Declarația mea politică se intitulează – „Eurovision – o rușine națională plătită din banii noștri!”.
Cândva, Festivalul „Eurovision” era un prilej de mândrie pentru toate țările participante, cei mai buni soliști urcând pe scenă, printre marii câștigători care au încântat cu vocile lor un continent întreg numărându-se ABBA, Céline Dion sau Toto Cutugno. Desigur, atunci când concursul a început să fie politizat și să reflecte noile politici ale ideologiei de gen promovate sub umbrela îngăduitoare a Uniunii Europene și calitatea actului cultural a decăzut, iar acum e îndeajuns să ne amintim de prestația absolut jenantă a travestitului Conchita Wurst și, mai nou, de a reprezentantului României, Theodor Andrei, personaj care nu numai că a avut o prestație jenantă*, cu o piesă cu acorduri plagiate după Nina Simone – „Feeling Good” –, ci a reușit să-și bată joc într-un mod inacceptabil de imaginea țării noastre!
Desigur, semnalul de alarmă a fost tras încă din faza selecției naționale, când un asemenea personaj, care nici nu avea ce să caute pe scenă, a câștigat, în mod suspect, preselecția. Era deci evident că nu vom ajunge în finală, dar asta nu a interesat pe nimeni, important a fost că o gașcă de sinecuriști din TVR a făcut o excursie de 400.000 de euro 1