Alexandra Huțu

Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi,

La doi ani după începutul pandemiei, perioadă în care accesul la școală al copiilor a fost limitat, violența școlară continuă să existe și să genereze efecte dramatice asupra tinerilor din România. Aceasta capătă noi forme și se adaptează noului context mai repede decât o face legislația. Însă pentru a putea combate și preveni violența școlară este necesară o înțelegere a cauzelor și manifestărilor ei, însoțită de conștientizarea și acțiunea societății civile, a copiilor, părinților, profesorilor și, bineînțeles, a factorilor de decizie.

În România se estimează că aproape jumătate dintre elevi au fost agresați de colegi cel puțin o dată.

Conform unui studiu realizat în decembrie 2021 în țara noastră de Organizația „Salvați Copiii”, 16% din adolescenții respondenți au declarat că, în mod obișnuit, se simt încordați când sunt prezenți la școală, 12% sunt speriați, iar 5% triști.* Peste 4% au spus că își petrec singuri pauzele, fără a socializa cu alți colegi.

În acest context, numărul ridicat de cazuri de violență școlară pare a fi o consecință directă a mediului în care copiii și adolescenții învață. Lipsa unui spațiu sigur, a unor măsuri elementare de protecție a victimelor, a acțiunii cadrelor didactice și a celorlalți elevi nu fac altceva decât să permită fenomenului de violență școlară să ia amploare.

Agresivitatea și hărțuirea în școală și chiar în grădiniță reprezintă probleme cu care se confruntă tot mai des educatorii, învățătorii, profesorii și, bineînțeles, părinții*