Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2022
other · respins
Cătălin-Zamfir Manea
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi*,
Acest Proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății conține câteva prevederi foarte bune.
Prima este aceea prin care autoritățile administrației publice locale trebuie să acorde facilități pentru instalarea medicilor de familie și pentru înființarea și funcționarea cabinetelor de medicină de familie.
Iar cea de-a doua, așa cum s-a menționat mai devreme*, vizează ca Fondul național unic de sănătate... din acest fond să se aloce minimum 8% din buget pentru funcționarea și finanțarea asistenței medicale primare.
În prezent, medicina de familie beneficiază de un suport financiar de sub 6%. Mai mult decât atât, așa cum reiese și din expunerea de motive, peste 600 de localități din România, în special din mediul rural, nu au medic de familie.*