Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2022
Declarații politice · adoptat tacit
Antonio Andrușceac
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi*,
Era de mult momentul să existe acest muzeu*, chiar dacă, de peste 32 de ani, nici dosarul „Revoluției”, nici dosarul „Mineriadei” nu au fost finalizate.
Odată și odată în viața asta poate se va face dreptate și pentru urmașii celor morți la Revoluție și pentru victimele Mineriadei.
Sper ca, așa cum avem și cinstim memoria luptătorilor antifasciști, anticomuniști de alte etnii, să avem un muzeu care să reamintească generațiilor care vin după noi de sacrificiul pe care l-au făcut tinerii.* Pentru că cei mai mulți au fost tineri, în ’89, care au ieșit pe străzi. Și nu numai în Timișoara, ci și în București și apoi în marile orașe.