Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 aprilie 2022
procedural · adoptat
Nechita-Adrian Oros
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi*,
Propunerea legislativă formulată are în vedere reglementarea posibilității ca minorii cu capacitate de muncă să își poată desfășura munca sub forma unei activități independente, PFA sau întreprindere individuală.
Prezenta propunere are la bază următoarele prevederi ale Constituției României:
– „Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate” – art. 45;
– art. 41 alin. (1) spune că: „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.”
De asemenea, potrivit art. 42 din Codul civil: „Minorul poate să încheie acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, cu încuviințarea părinților sau a tutorelui, precum și cu respectarea dispozițiilor legii speciale, dacă este cazul.”
În acest context, se poate observa că tinerii cu vârste între 16 și 18 ani sau cu... 15, cu încuviințarea părinților, pot încheia contracte de muncă, având capacitate de muncă, însă Ordonanța nr. 44/2008 îngrădește capacitatea acestora de a-și organiza munca sub forma activității independente.
Este foarte greu să le explicăm tinerilor de ce un tânăr are voie să muncească de la 16 ani, de la 15 ani, cu acordul părinților, dar nu poate munci pentru el de la 16 ani*