Georgel Badiu

## Mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să vă spun că, acum 10 ani de zile, speranța de viață care mi-a fost alocată, să zic așa, de medici era de maximum două luni. Și au trecut 10 ani.

Și vreau să vă mai spun că un bolnav de cancer este pus la zid de întreaga societate românească*.

Și am avut colegi care se uitau cu scârbă. Ofițeri. Erau ofițeri. Se uitau cu scârbă la tot ce înseamnă bolnav de cancer.*

Și să știți că starea prin care trece un bolnav în secțiile de oncologie este, cred, oarecum asemănătoare cu starea prin care bănuiesc că treceau cei de pe la Auschwitz.

Ar trebui ca statul român să facă eforturi mult mai intense pentru a se îngriji de toți bolnavii1